Florin Ghenade

Home / Artiști / Florin Ghenade

Colaborator al ansamblului Imago Mundi din anul 2011, Florin Ghenade este licențiat al Facultății de Arte Plastice, Universitatea Națională de Arte din București, secția Foto-Video. Anterior a urmat, timp de trei ani, cursurile Facultății de Filosofie din cadrul Universității București. Cunoscut publicului bucureștean în ultima perioadă mai ales pentru proiectul său dedicat arborilor seculari din România (intitulat „Arbori Bătrâni”, proiect aflat în derulare și în care a fost implicat în ultimii trei ani), Florin Ghenade a expus la București, Cluj-Napoca, Șona (Făgăraș), Timișoara. În 2015, lucrările sale au fost expuse ca parte din pavilionul României la Cvadrienala de Scenografie din Praga, Cehia. În 2016, proiectul „Arbori Bătrâni” a fost expus la CAR (Contemporary Art Ruhr), Essen, Germania.