În anul 1897, „Costache n-are decât douăzeci și unu de ani și ce-și poate dori un tânăr de douăzeci și unu de ani decât să vadă lumea? O călătorie la Viena și două luni de lucru acolo trebuie să-i satisfacă deopotrivă curiozitatea și să-i lărgească experiența de lucrător. Profitând de vacanță, înarmat cu o scrisoare de recomandare dată de profesorul de sculptură, Sicherls, și a celui de strungărie, Zefeld, către o firmă vieneză, se îmbarcă la Turnu Severin pe un vaporaș de linie cu destinația Viena. […] Abia așteaptă venirea duminicii pentru a trece prin sălile muzeelor. Din incinta Muzeului de Artă Antică trebuie să fie dat afară de personal la ora închiderii. Apoi, aflat sub impresia copleșitoare a celor văzute, zăbovește adesea așezat la măsuțele berăriilor orașului imperial. Dar două luni trec repede și tânărul trebuie să pornească spre casă. Nu omite să ceară un certificat de calificare de la fabrica unde a lucrat, pe care să-l folosească la nevoie mai târziu. Și fabrica îi eliberează certificatul.“ (Alexandru Buican, Brâncuși – O biografie, Editura Artemis, 2006).
Anul 2017 este anul comemorării a 60 de ani de la trecerea în eternitate a marelui Brâncuși, dar și anul în care se împlinesc 120 de ani de când „tânărul Costache” intră în contact direct (probabil pentru prima oară!) cu opere de artă inaccesibile în România, grație acelei călătorii în Austria.
Considerăm, așadar, că este un bun moment pentru a-l celebra pe Brâncuși – după turneul sud-est/central european din această vară, turneu ce a inclus Belgrad (SRB), Budapesta (HU), Graz și Viena (AT), Turneul Național Imago Mundi – Isvor. Constantin Brâncuși 2017 este o continuare firească și necesară; un moment inspirat pentru a reaminti lumii legăturile „părintelui sculpturii moderne” cu școala de artă din România; dar și deschiderea pe care contactul cu muzeele lumii i-a oferit-o lui Constantin Brâncuși.
Ansamblul Imago Mundi propune o reevaluare a muzicii tradiționale românești din perspectiva artistului contemporan.
Proiectul Isvor. Constantin Brâncuși este dedicat marelui sculptor român, din a cărui viață și operă este inspirat; este o reconstituire – vizuală și sonoră – a lumii lui Brâncuși: de la cea gorjeană, unde s-a născut și format spiritual, la cea pariziană care l-a desăvârșit artistic și cultural. Astfel, lucrările ce alcătuiesc programul muzical sunt inspirate de muzica tradițională oltenească; muzica Mariei Tănase (poate cea mai importantă voce pentru muzica tradițională românească, dar și una dintre marile iubiri ale lui Brâncuși); muzica lui Erik Satie (compozitor francez, precursor al minimalismului, suprarealismului, muzicii repetitive sau al „theatre de l’absurde”, interesat de muzica lăutarilor români și bun prieten cu sculptorul român); sau, pur și simplu, lucrări inspirate de opera lui Constantin Brâncuși: Muza adormită, Pasărea în văzduh, Cumințenia pământului, Masa tăcerii, Coloana infinită.
Programul muzical este dublat de proiecții foto/video, o instalație în mișcare ce comentează vizual (și completează scenografic) universul sonor imaginat în spiritul și onoarea operei brâncușiene.
Nu în ultimul rând, ne propunem să-l „recuperăm” cultural pe Constantin Brâncuși – considerat deseori sculptor francez, noi credem că se trece prea ușor peste „detaliile” originii sale.